Oraşele din Bulgaria, România şi Ungaria înregistrează performanţe diferite din punctul de vedere al uşurinţei cu care se pot întreprinde afaceri

0
73

SOFIA, 13 iulie 2017 – Oraşele mai mici din Bulgaria şi Ungaria prezintă condiţii mai favorabile întreprinderii de afaceri, comparativ cu capitalele acestor ţări, respectiv Sofia şi Budapesta, se arată într-un nou raport al Grupului Banca Mondială. Pe de altă parte, capitala României, București, se situează în prima jumătate a clasamentului orașelor din ţară la majoritatea indicatorilor măsurați, demonstrând potențial pentru gestionarea eficientă a unui volum mare de solicitări de servicii din partea sectorului privat, se afirmă în raportul intitulat Doing Business în Uniunea Europeană – 2017: Bulgaria, România şi Ungaria, lansat astăzi. Raportul citat analizează reglementările din domeniul afacerilor care afectează IMM-urile în cinci domenii de activitate: constituirea unei societăți comerciale, obținerea autorizațiilor de construire, racordarea la rețeaua de energie electrică, înregistrarea transferului dreptului de proprietate și soluționarea litigiilor comerciale în primă instanță. Cele 22 oraşe analizate în cadrul studiului sunt următoarele: Burgas, Plevna, Plovdiv, Ruse, Sofia şi Varna în Bulgaria; Budapesta, Debreţin, Gyor, Miskolc, Pecs, Szeged şi Szekesfehervar în Ungaria; şi Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara, în România. “Reglementările aplicabile în domeniul înfiinţării unei societăţi comerciale, al tranzacţiilor imobiliare sau în  cadrul furnizării de servicii privind utilităţile de bază sunt elementele principale şi vitale care influenţează modul în care o economie este administrată, bine sau rău. După cum se evidenţiază în raportul de faţă, existenţa unor reglementări corecte în domeniul afacerilor presupune efortul coordonat al legiuitorilor şi executivului la nivel naţional şi municipal pentru a simplifica modul de întreprindere a afacerilor“, a declarat Arup Banerji, Director Regional al Grupului Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană. Iar care sunt constatările principale:În Bulgaria, oraşul Ruse a preluat conducerea în domeniile transferului dreptului de proprietate și soluționării litigiilor comerciale, Burgas este pe primul loc la racordarea la reţeaua de electricitate, iar Varna se evidenţiază prin uşurinţa cu care se înfiinţează o firmă. Sofia este pe primul loc din punctul de vedere al timpului scurt în care se acordă autorizaţia de construire, însă este printre ultimele oraşe din punctul de vedere al înfiinţării unei afaceri, al transferului dreptului de proprietate și al soluționării litigiilor comerciale. În Ungaria, la Debreţin se înregistrează cele mai eficiente proceduri de transfer al dreptului de proprietate și soluționare a litigiilor comerciale, la Szeged se realizează cea mai rapidă racordare la reţeaua de electricitate, la Pecs se acordă cel mai rapid autorizaţiile de construire, pe când Budapesta se află în urma acestora din toate punctele de vedere. La nivel agregat, oraşele din Ungaria au o bună performanţă la toate nivelurile, cu excepţia modului în care se înfiinţează o afacere, datorită cheltuielilor de constituire care sunt aproape de două ori mai mari decât media UE, alături de cuantumul capitalului subscris, care este cel mai mare dintre ţările membre UE.În România, oraşul Iaşi este lider în ceea ce priveşte racordarea la reţeaua electrică, Craiova iese în evidenţă prin procedura eficientă de eliberare a autorizaţiei de construire, Timişoara prin eficienţa soluţionării litigiilor comerciale, iar Oradea prin calitatea sporită a serviciilor din domeniul cadastrului şi intabulării. În general, Bucureşti are performanţe bune în majoritatea sectoarelor studiate. Deşi niciunul dintre oraşe nu excelează în toate cele cinci domenii studiate în cadrul raportului, majoritatea au dat dovadă de o performanță de clasă mondială în cel puţin unul dintre domenii, oferind oficialităţilor, care doresc promovarea unor reforme, exemple de bune practici ce pot fi preluate şi în alte oraşe. De exemplu, la Debreţin, Miskolc şi Szekesfehervar se înregistrează cea mai bună practică europeană din punctul de vedere al soluționării litigiilor comerciale în primă instanță. Cele mai pregnante diferenţe, din punctul de vedere al performanțelor, la nivelul fiecărei ţări, se înregistrează în acele domenii în care autorităţile locale se bucură de cel mai mare nivel de autonomie pentru elaborarea şi aplicarea de reglementări, cum ar fi cele din domeniile autorizaţiilor de construire, racordării la reţeaua electrică şi soluționării litigiilor comerciale. În raport, se constată că racordarea la reţeaua electrică reprezintă un punct slab care se regăseşte în toate cele trei ţări studiate. Chiar şi în Iaşi, România, cel mai rapid dintre cele 22 oraşe supuse studiului comparativ, racordarea la reţeaua de electricitate durează cu peste trei luni în plus faţă de media europeană de 90 de zile. Cele mai mari diferenţe constatate în interiorul aceleiaşi ţări se manifestă în Bulgaria şi România. De exemplu, în Sofia, Bulgaria, este nevoie de o lună în plus pentru racordarea la electricitate decât în Burgas, iar în România, sunt necesare opt luni în plus în Braşov faţă de Timişoara pentru soluţionarea şi punerea în aplicare a litigiilor de natură comercială. „Aceste diferenţe constatate la nivelul performanțelor înregistrate de oraşele analizate sugerează faptul că există câteva lecţii importante pe care factorii de decizie locali şi naţionali le pot învăţa unii de la ceilalţi, ceea ce va face diferenţa la nivel de competitivitate şi nu doar în interiorul aceleiaşi ţări, ci şi la nivel global,” a declarat Mierta Capaul, Manager al Programului Subnaţional Doing Business în cadrul Băncii Mondiale. Doing Business în Uniunea Europeană constituie o serie de rapoarte subnaţionale care sunt realizate de Grupul Banca Mondială la solicitarea Comisiei Europene, cu finanţarea acesteia. O a doua ediţie, care va studia 25 de oraşe din Croaţia, Cehia, Portugalia şi Slovacia, va fi publicată în 2018. Analiza realizată în Bulgaria, România şi Ungaria are la bază aceeaşi metodologie ca şi Raportul Doing Business publicat anual de Grupul Banca Mondială.

LEAVE A REPLY